Băsescule, luptă pentru tine!

Astăzi mi-am dat seama că nu am înţeles bine mesajul preşedintelui Băsescu de pe unele panouri electorale. Mi-am dat seama că mesajul "Băsescu luptă pentru tine!" nu trebuie citit ca şi cum l-ar spune preşedintele, ci ca şi cum l-ar spune cei care îl citesc. Aşa că va trebui să îl îndemnăm în continuare: Băsescule, luptă pentru tine aşa cum ai făcut şi până acum, în cinci ani în care nu ai făcut absolut nimic pentru bobor! Despre Geoană nici măcar nu mă mai obosesc să zic ceva. Nu merită efortul...

Fumătorii sunt discriminaţi la angajare

Cele mai mari trei discriminări din România sunt după sex (femeile primesc mai puţini bani decât bărbaţii pentru acelaşi post şi aceeaşi muncă), după convingerea politică (în instituţiile statului dacă nu eşti din partidul politic care "trebuie" eşti dat afară) şi după religie (în firmele deţinute de baptişti sau alte astfel de "secte" nu sunt angajaţi decât cei din biserica lor). Totuşi, acestea nu sunt singurele discriminări din ţara noastră frumoasă, dar plină de oameni urâţi. Una dintre ultimele discriminări aflate acum la modă este cea "după fumat". S-au găsit patroni justiţiari care vor să facă educaţie cu parul şi nu te angajează dacă eşti fumător.
Ţi se spune "nu este un criteriu eliminatoriu, dar se ţine cont de el" fără să înţeleagă că această atitudine este una de încălcare a unui drept contituţional - dreptul la muncă. Nu îi interesează dacă îţi faci treaba bine şi la timp, ci dacă eşti fumător. Aceşti patroni merg pe ideea preconcepută că eşti mai puţin productiv dacă ieşi la ţigară din când în când. Asta ca să nu mai vorbim despre acei colegi care vorbesc pe la colţuri sau chiar cu şefii că ei muncesc mai mult decât tine pentru că nu îşi iau pauze de ţigară. Nu contează că unii dintre ei stau în faţa calculatorului şi se fac că muncesc doar ca să dea bine, ci faptul că nu sunt fumători.
Această atitudine prostească şi ilegală este foarte nocivă pentru că nimeni nu are dreptul să îi spună altuia ce are voie să facă cu viaţa lui. Atât timp cât alegerile mele nu afectează viaţa altora este dreptul meu de a face doar ceea ce vreau. Românii ar trebui să înţeleagă că nu ştiu mai bine ce ar trebui să facă alţii şi ar trebui să se uite mai mult la ei înşişi. De ce ne interesează mai mult capra vecinului şi paiul din ochii altora!? Discriminarea, de orice fel ar fi, este ilegală şi nocivă. Ar trebui să nu mai încercăm să schimbăm lumea, ci doar pe noi înşine.

În Constanţa va ieşi măcel din cauza machedonilor

Oraşul Constanţa este un butoi cu pulbere care se umple de mai mulţi ani. În câţiva ani va fi nevoie doar de o foarte mică scânteie pentru a exploda. Şi o va face foarte urât şi foarte greu de controlat. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că oraşul este acaparat treptat de machedoni (cum le spun constănţenii aromânilor sau macedonenilor). Economia oraşului este aproape în exclusivitate în mâna lor, iar multe funcţii de conducere importante de la instituţiile de stat sunt ocupate de ei. Asta nu ar fi nicio tragedie dacă aceşti oameni nu ar fi atât de avari, de răi, de încrezuţi şi de exclusivişti (ajutându-se doar între ei şi eliminându-i pe ceilalţi).
Deşi Dobrogea este tărâmul în care s-au întâlnit şi convieţuiesc în bună înţelegere de atâta amar de vreme multe etnii în afară de români (turci, tătari, ţigani, greci, aromâni, lipoveni, ruşi etc.), din cauza machedonilor a devenit un pericol naţional. Tinerii români pleacă de obicei la Bucureşti pentru a-şi găsi un loc de muncă pentru că în Constanţa nu au nicio şansă din cauza macedonenilor. În plus, dacă vrei să îţi deschizi o afacere nu ai şanse să o dezvolţi pentru că nu ai cu cine să lucrezi, machedonii colaborând numai între ei. Ca să nu mai zic că nu ai loc nicăieri de fiţele lor, nu mai poţi nici măcar în oraş să ieşi. De aceea, cred că în câţiva ani, povestea cu tensiunile din Transilvania între români şi unguri va fi doar o amintire frumoasă. În Constanţa va ieşi măcel între români, şi nu numai, şi machedoni.

AFI Palace Cotroceni nu se află în Cotroceni...

Am fost week-end-ul trecut în noul mall din Bucureşti - AFI Palace Cotroceni - să văd cum arată şi ce aduce în plus pentru a putea atrage oamenii acolo. Primul lucru care m-a izbit a fost mărimea lui. Nu ştiu dacă este cel mai mare din Capitală, dar este foarte mare. Singurul lucru care mi-a plăcut a fost zona destinată relaxării şi îngurgitării. Este realizat interesant şi arată bine. În rest este la fel ca toate celelalte: magazine pline cu îmbrăcăminte, materiale proaste folosite la finisaje care au căzut deja, spaţii comerciale goale, probleme cu locurile de parcare şi cu plecarea cu maşina de acolo, lifturi care nu funcţionează, lipsa indicatoarelor care să te ajute să găseşti ieşirea sau toaleta etc. În plus, nu ştiu de ce se numeşte aşa pentru că nu se află în Cotroceni...

Laura Cîrjă - un nume predestinat ratării

Oriunde am lucrat şi cu oricine, am dat şi am cerut corectitudine. Dar, aşa cum ni s-a întâmplat tuturor, am dat şi eu peste oameni care demonstrează că nu au scrupule când vine vorba despre câştigul lor personal şi nu au nicio limită morală sau profesională în relaţiile cu subalternii ori colegii. Ca fotograf, am intrat de curând în lumea modei, realizând imagini pentru o creatoare (Alexandra Horecica) în domeniu şi pentru o prezentare a trei creatoare la Hotel Novotel. La acest ultim eveniment am ajuns datorită fotografiilor realizate pentru Horecica, imagini care i-au plăcut Laurei Cîrjă, organizatoarea paradei de modă de la Novotel.

Înainte de a accepta propunerea Laurei, m-am interesat cine este şi se ştie despre ea în domenul fashion. Am aflat că "este o puştoaică ce vrea ca toată lumea să lucreze gratis pentru ea". Mai mult decât atât, mi s-a spus că este "o ţepară" la care trebuie să am grijă. Totuşi, m-am hotărât să accept această provocare, dându-i o şansă. Ne-am înţeles ca pentru această primă ediţie la care particip să nu fiu plătit, dar la cea din 22 noiembrie să primesc bani pentru fotografii. Am fost, mi-am făcut treaba, am prelucrat cele aproape 150 de fotografii şi le-am trimis Laurei. Răspunsul ei a fost "sunt foarte frumoase; mai frumoase decât ale fotografului de la prezentarea trecută".
Atunci a rămas că mă sună aproape de următorul eveniment pentru a stabili suma pe care o voi primi. Am sunat tot eu şi am primit răspunsul că "am vorbit cu cei de la Novotel şi mi-au spus că nici acum nu au buget pentru fotograf". Între timp am aflat că şi cu celălalt fotograf a făcut la fel şi probabil că şi acum a găsit unul care să i le facă gratuit. Cu toate acestea, din câte ştiu a cerut celor trei creatoare care îşi vor prezenta colecţiile în acest week-end bani în plus pentru a plăti fotograful. Asta înseamnă că ţeapa trasă fotografului este trasă şi creatoarelor. Laura Cîrjă, nume predestinat ratării, ia bani de la unii pentru a-i plăti pe alţii şi îi bagă în buzunar.
Încă nu am aflat ce fel de relaţie are Cîrjă cu cei de la Novotel, dar este evident că ei susţin această înşelătorie. Poate nu îşi dau seama, dar astfel de mizerii se află şi vor avea de pierdut. Aşadar, sfatul meu este să vă feriţi de Laura Cîrjă şi de Novotel pentru că veţi fi înşelaţi şi dezamăgiţi. Probabil că în scurt timp Cîrjă va fi părăsită şi de creatoarele de modă de care profită cerându-le bani în plus şi de Novotel care îşi va da seama că îşi strică numele în piaţă dacă ţine în braţe o oportunistă fără scrupule. Deşi astfel de evenimente în lumea modei sunt rare, fiind un domeniu aflat la început de drum în România, cu astfel de scursuri umane nu va putea fi luat în serios niciodată.

Artişti care mimează arta

Sângele artei este sentimentul. Un artist care nu trăieşte, creează cadavre în descompunere şi nu transmite emoţie. Un artist neviu spoieşte forme fără fond şi nimicuri cu pretenţii geniale. Un artist care nu simte, poate cel mult să mineze arta.

Viaţa este frumoasă şi merită trăită!

Viaţa este frumoasă şi merită trăită! Ce clişeu idiot şi fals în lumea asta plină de probleme şi griji! Ce text tâmpit numai bun de spus copiilor retardaţi şi adolescentelor din clasa întâi! Ce rahat împuţit aruncat în ochii proştilor care visează imposibilul! Cam acestea sunt gândurile care ne vin în minte când auzim această propoziţie care ni se pare atât de străină şi de falsă. Totuşi, ea este extrem de adevărată şi de posibilă. Suntem tâmpiţi dacă credem altceva.

Haine din piele de... Oprescu

Cam aşa arată campania lui Oprescu în Constanţa, pe Casa de Cultură, acolo unde a avut loc concertul Iris cu care a încercat să momească potenţialii alegători. Aşadar, votaţi Oprescu preşedinte şi veţi avea haine din piele de... Oprescu.

Începe Festivalul Naţional de Teatru

Azi începe Festivalul Naţional de Teatru din Bucureşti care a ajuns la cea de-a IXX-a ediţie şi la care vor participa 11 teatre din nouă oraşe din ţară. Preţul biletelor variază între 21,2 şi 63,6 lei, pentru majoritatea evenimentelor existând şi bilete cu preţ redus, cu un cost mediu de 17,85 de lei. Timp de nouă zile, până pe 8 noiembrie, sunt programate 90 de evenimente: 21 de spectacole din toată ţara, cinci spectacole semnate de regizori debutanţi, un spectacol invitat din străinătate (Cântăreaţa cheală de Eugen Ionesco, montat de compania franceză Les Intempestifs), o premieră (Prinţesa Turandot în regia lui Andry Zholdak), lansări de carte, dezbateri şi conferinţe. 18 dintre piese sunt puse în scenă de teatrele din ţară:
- Frumos în regia lui Vlad Massaci şi Furtuna în regia lui Cristi Juncu, Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti;
- Cântăreaţa cheală în regia lui Tompa Gabor, Psihoză 4.48 în regia lui Mihai Măniuţiu şi Psihoză 4.48 în regia lui Răzvan Mureşan, Teatrul Naţional Lucian Blaga din Cluj;
- Turandot în regia lui Andriy Zholdak, Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu;
- Krum în regia lui Theodor Cristian Popescu, Teatrul Naţional Târgu Mureş;
- Trei surori în regia Adei Lupu, Cum traveresează Barbie criza mondială în regia Alexandrei Badea şi Povestea de iarnă în regia lui Alexander Hausvater, Teatrul Naţional Mihai Eminescu din Timişoara;
- Lucia patinează în regia lui Radu Afrim, Teatrul Andrei Mureşanu din Sfântu Gheorghe;
- Lapte negru în regia lui Claudiu Goga, Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov;
- România! Te pup în regia lui David Schwartz, Teatrul Naţional Vasile Alecsandri din Iaşi;
- Moartea lui Danton în regia lui Mihai Măniuţiu şi Trei surori în regia lui Tompa Gabor, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj;
- Cântăreaţa cheală în regia lui Alexandru Dabija şi Pool (No Water), Teatrul German de Stat din Timişoara;
- Omul pernă în regia lui Radu Afrim, Teatrul Maria Filotti din Brăila.

Dr. Tofan Eduard ori este dobitoc, ori nu ştie meserie

O constănţeancă de aproape 60 de ani se duce într-o zi la secţia O.R.L. a Spitalului Militar din localitate, la dr. Tofan Eduard. Îl aşteaptă să vină şi intră la consultaţie dându-i medicului trimiterea şi spunându-i că nu mai aude bine. Acesta, fără să o consulte sau să o întrebe despre simptome, îi spune că nu mai are ce să facă ea cu auzul decât să bârfească cu vecinele la bloc. Îi mai spune că la vârsta ei este normal să îşi piardă auzul şi o trimite acasă. Cam ăsta este modul de a se comporta al multor medici constănţeni cu pacienţii. De aceea, cei care au probleme de sănătate fug la Bucureşti să le rezolve.

Adoptă un copac alergând 4 km!

Duminică 18 octombrie 2009, în Piaţa Constituţiei, se va desfăşura cea de-a II-a ediţie a Raiffeisen Bucharest City Marathon, fondurile obţinute din înscrierile la această Cursă Populară fiind donate organizaţiilor nonguvernamentale şi nonprofit ViitorPlus şi Asociaţia pentru Dezvoltare Durabilă pentru plantarea de copaci prin proiectul „Adoptă un copac!”, şi către Hospice Casa Speranţei pentru îngrijirea pacienţilor cu boli incurabile în stadii avansate. În plus, oricine doreşte este aşteptat să aducă hârtie pe 16, 17 şi 18 octombrie 2009 în Piaţa Constituţiei, iar ViitorPlus o va duce la reciclare. Banii obţinuţi astfel vor fi utilizaţi pentru plantarea de copaci prin proiectul „Adoptă un copac!”.
Cursa Populară este deschisă tuturor doritorilor, indiferent de sex sau vârstă. Ea se va desfăşura pe o distanţă de 4 km, iar taxa de participare va fi de 20 de lei. Participanţii pot câştiga premii: primele zece femei şi primii zece bărbaţi clasaţi vor primi fiecare câte un premiu în valoare de 80 de euro. Înscrierile se fac online sau în cele două zile înainte de maraton (16 şi 17 octombrie 2009) la cortul care va fi amplasat în Piaţa Constituţiei. Până acum, din 2007 când a fost demarat proiectul „Adoptă un copac!”, ViitorPlus a plantat aproape 70.000 de puieţi. Mai multe detalii despre acest proiect găsiţi aici.

Este simplu să vezi partea frumoasă!

Tot ce există în această lume are o parte frumoasă. Contrar a ceea ce spun mulţi oameni care vor să pară deştepţi, nu este deloc greu să o vezi. Ba chiar dimpotrivă dacă îţi doreşti acest lucru.
Într-o noapte, doi străini fumau fiecare în balconul lui privind aceeaşi stradă dintre blocuri. La un moment dat, un pisoi trece în fugă strada, sare un gard, ajunge în grădină, sare iar gardul şi goneşte de partea cealaltă a străzii urcându-se într-un copac. Sare vioi jos şi traversează iar strada în fugă sărind gardul în grădină. Face toate acestea fără un motiv aparent.
Unul dintre cei doi străini se gândeşte: "Ce mâţă ciudată! Sare ca disperata şi aleargă ca nebuna. Poate a înnebunit!". Celălalt străin îşi spune în şoaptă: "Nemaipomenit! Cât de frumos! Un pisoi cu chef de joacă ce nu are partener, dar care se joacă singur şi aleargă ca un copil! Ce libertate frumoasă!".

Femei de unică folosinţă

Femeile foarte frumoase sunt de unică folosinţă: le fuţi şi le arunci. Perfecţiunea aspectului unei femei te obligă să accepţi că ambalajul este gol şi că trebuie să-l foloseşti până nu iese din garanţie. Nu poţi cere conţinut unei femei foarte frumoase pentru că are oglindă. Ea este cea care o împiedică pe această femeie să vrea mai mult decât reflexia din oglindă. Dacă nu ar exista acest obiect care distruge spiritul, rolul lui ar fi jucat de societatea modernă avidă de aparenţe.
O femeie foarte frumoasă trebuie să aibă o doză foarte mare de bărbat în ea pentru a se putea elibera de handicapul ambalajului cu care s-a născut. În contrapunct cu femeile foarte frumoase după canoane sunt cele cărora spiritul le-a înfrumuseţat trupul. Acestea din urmă sunt femeile în care bărbaţii simt nevoia să se afunde pentru a se putea regăsi. Ele sunt lumina care înfloreşte bărbaţii adânci; ele sau gândul la ele stimulează creaţia şi valoarea.

Cel mai paradoxal paradox

Sunt tot mai mulţi oameni care nu au nici măcar o pasiune în viaţă. Ba chiar confundă pasiunea cu dorinţa sau cu plăcerea (de a avea bani, de a face cumpărături, de a avea un servici mai bun etc.). Însă nu au nicio pasiune care să-i scoată din starea de morţi-vii. Paradoxul cel mai mare dintre toate câte există este că majoritatea femeilor, care sunt construite pe sentiment, nu au pasiuni şi nici nu simt nevoia lor. Ele, care ar trebui să fie pasiunea întruchipată, sunt terne şi goale, fiind apropiate de material şi nimicuri. Este o autoironie neasumată şi neconştientizată; o autodegradare din ceea ce le face femei şi din ceea ce iubim la ele.
Ştiu că tot ceea ce ne înconjoară ne îndeamnă la consumism şi material (mass media, politică, publicitate, societate ş.a.m.d.). Dar asta nu ne scuză de faptul că ne lăsăm conduşi de alţii care ne spun ce trebuie să facem şi ce este mai bine pentru noi. Asta nu înseamnă că trebuie să uităm de ceea ce ne face oameni şi ne apropie de noi înşivă. Pasiunea/ile ne îndepărtează de gândire şi ne apropie de simţire, ne ajută să ne cunoaştem şi să creştem spiritual. Un om fără măcar o pasiune este un om mort care aşteaptă să moară, iar unul cu cel puţin o pasiune este un om care îşi doreşte să trăiască pentru că are de ce.

Votaţi pentru Ziua Naţională a Blues-ului!

Blues-ul este unul, dacă nu chiar singurul, dintre cele mai elevate stiluri de muzică excluzând-o pe cea clasică. El înseamnă improvizaţie, muzicuţă, fum de ţigară, semi-întuneric, suflet ş.a.m.d. Este o muzică pe care o asculţi pentru că vrei să te întorci la tine şi pentru că ai nevoie de esenţă. Din fericire, unul dintre cei mai mari bluesman din lume este român şi face multe pentru promovarea acestui stil. Ultima iniţiativă a lui A.G. Weinberger este propunerea de înfiinţare a Zilei Naţionale a Blues-ului pe 28 februarie. Putem deveni promotorii acestei zile la nivel mondial pentru că nu există aşa ceva. Dacă vă place blues-ul şi vreţi să aibă o zi de sărbătoare trebuie să votaţi.

Tu te vrei prost?

Bunicu' lu' Bulă îl trimitea în fiecare zi să-i cumpere ziarul. Un vecin l-a văzut şi l-a întrebat: Bulă de ce mai cumperi ziare când poţi vedea la televizor tot ce scrie în ele? Bulă i-a dat dreptate vecinului şi s-a dus la tataie şi i-a zis asta, iar bătrânul i-a dat replica: băi Bulă, să te ştergi tu la cur cu televizorul! Plecând de la bancul ăsta am ajuns cu gândul la întrebarea "ce rost mai are să citim?". Mai ales acum când, cică, TV-ul ne dă mură în gură totul. Decât să citeşti un roman mai bine vezi filmul sau piesa de teatru care au fost făcute după el. Ce rost mai are să citeşti poezie dacă nimeni nu se compară cu Eminescu! De ce să citeşti eseuri dacă nu îţi trebuie la şcoală? Ce sens are să te chinui cu filosofia dacă toţi filosofii spun că adevărul este la ei, iar ceilalţi au spus numai prostii?
Răspunsul la toate aceste întrebări şi altele ca ele este foarte simplu: pentru că sufletul şi mintea ta au o nevoie vitală să citeşti. Fără lectură eşti condamnat la mediocritate şi mai ales la mediacritate, adică la mass media care vrea să te transforme într-o legumă care înghite tot ce i se spune. Citind cât mai mult şi mai divers nu-i vei mai lăsa pe alţii să gândească în locul tău şi să îţi spună ce este mai bine pentru tine. În plus, lectura te va ajuta să te descoperi şi să te înţelegi. Decât să te întrebi cum este posibil aşa ceva mai bine te apuci de treabă şi vezi mai târziu cum se poate. Trebuie să o faci tocmai pentru că ţara, vecinii, şefii, nevasta, politicienii, vânzătorii, presa etc. te vor prost. Tu te vrei prost?

Deci, Angela Gheorghiu a venit cu ţâţele la vedere, deci!

Ar trebui să-i spună cineva sopranei Angela Gheorghiu să nu vină la concert cu ţâţele pe afară că ţara este plină de fufe care se bazează pe ţâţe şi cur ca să scoată bani pe la concertele unde fac playback. Este foarte urât şi nu rimează cu muzica pe care o cântă. În plus, chiar dacă este mai mult plecată din ţară, ar putea să nu mai stâlcească limba română, să facă traduceri proaste din italiană şi să folosească abuziv cuvântul "deci". În rest, numai de bine; femeia are o voce foarte frumoasă.

Libertatea ne ia libertatea

Drama neconştientizată a societăţii moderne este chiar dorinţa cea mai mare: libertatea. Ne-o dorim cu disperare şi o căutăm şi o cerem, iar când o căpătăm nu ştim ce să facem cu ea şi ne găsim altceva de dorit aşa cum facem cu tot ceea ce vrem să obţinem. Nu ne oprim nici măcar să gustăm ceea ce avem şi pentru care am luptat. Dorinţa ne mână şi ne interesează doar drumul până la împlinirea ei. Ne dorim libertatea pentru că simţim că avem potenţial şi ne dorim să îl concretizăm şi să fim lăsaţi să o facem. Iar când ni se întâmplă asta nu mai ştim ce vrem să facem.
Nu ne dăm seama că aceşti talanţi trebuie canalizaţi şi puşi la muncă. Nu vrem să acceptăm că ei vor da rezultatele pe care le anticipăm într-un cadru organizat şi închitat în reguli, nu în libertate. Avem nevoie de margini pentru a fi nemărginiţi. Avem nevoie de repere pentru a merge pe drumul nostru. Avem nevoie de sinusoidă pentru a păstra linia dreaptă. Cu cât alergăm mai tare spre libertate cu atât ne îndepărtăm mai mult de materializarea talanţilor şi de împlinire. Căutând libertatea pierdem fericirea şi ferindu-ne de închistări ratăm realizarea dorinţelor noastre.

Lui Eminescu ar trebui să-i spunem Eminescu

Am fost în această seară la o conferinţă despre Mihai Eminescu şi mă întreb dacă românii pot organiza aşa ceva fără să fie patetici. Nu înţeleg de ce românii nu-i pot spune Eminescu şi simt nevoia să folosească tot felul de adjective de genul: maestru, geniu, marele nu ştiu cum ş.a.m.d. Cred că numele Mihai Eminescu spune tot ceea ce poate fi spus şi chiar mai mult decât atât. Asta cu atât mai mult atunci când începi conferinţa mustrându-i pe cei care îl încarcă pe Eminescu cu aceste adjective care s-au demonetizat şi uscat în ceea ce îl priveşte. Eminescu (îşi) este de ajuns.

Dacă vrei să dai faliment pune o femeie să îţi conducă afacerea

Eşti patron? Pune o femeie şef peste afacere sau într-un departament şi ai cel puţin 90% şanse ca într-un sau doi să dai faliment sau cel puţin să rămâi fără cei mai buni angajaţi. Am spus doar 90% pentru că mai sunt şi femei care gândesc ce fac şi nu se bazează numai pe orgoliu şi frustrări în deciziile pe care le iau. Dar astfel de femei sunt extrem de rare. Majoritatea celor care ajung şefi fac orice să demonstreze că sunt cele mai bune şi că fac totul perfect. Fac orice, de la bârfă şi minciună până la a cere imposibilul şi a se spăla pe mâini de orice fel de responsabilitate.
Cele mai multe femei nu ştiu ce înseamnă să formezi, să conduci şi să susţii o echipă. Nu ştiu ce înseamnă să îţi încurajezi şi să-ţi aperi subalternii, să-i asculţi şi să-i faci să muncească cu drag, să le câştigi respectul şi încrederea, nu să le-o ceri, să îi faci să îţi fie loiali şi sinceri, nu să le impui asta ş.a.m.d. Majoritatea femeilor care ajung şefi uită că suntem în primul rând oameni şi abia apoi angajaţi sau subalterni. Ele nu înţeleg că munca înseamnă echipă şi nu merite personale, că relaţiile umane se construiesc, nu sunt prevăzute în contractul de muncă şi toate celelalte.
Ştiu firme care au fost distruse de astfel de femei, ştiu reviste care au dispărut din cauza lor, ştiu echipe extrem de bune care au fost destrămate de ele şi mai ştiu femei care înţeleg şi recunosc această realitate. În cea mai mare parte dintre femeile şef se exacerbează frustrarea de a fi femeie şi orgoliul nemăsurat de a conduce bărbaţi. Astfel de femei au simţit şi vor simţi întotdeauna dorinţa de a călca în picioare bărbaţii şi de a-i pune să le execute ordinele fără să comenteze. Vor face tot posibilul să se înconjoare de oameni care să le divinizeze şi să le facă toate dorinţele. Nu cred că există persoane mai frustrate şi mai distruse mental şi psihic...

Românii nu ştiu pe ce lume trăiesc sau sunt optimişti?

Un sondaj realizat de www.netjobs.ro demonstrează că românii se lasă în continuare manipulaţi de mass media şi de politicieni fără să se bazeze pe judecata proprie. Aceasta este varianta pesimistă, iar cea optimistă este că ei speră să le fie mai bine cât mai curând. Conform studiului menţionat, aproape jumătate dintre români (45,5%) sunt optimişti în ceea ce priveşte o revenire a pieţei muncii în următoarea perioadă. Dintre aceştia, 18,6% cred într-o revenire a acestei pieţe în următoarele una-trei luni, 26,8% - peste trei-şase luni, 25,6% - peste şase-12 luni, iar 16% - peste un an. Interesante sunt limitele maxime de timp acordate de români: 7% - aproximativ doi ani şi 6% - mai mult de doi ani. Se pare că tot tinerii sunt cei mai ameţiţi, cei mai optimişti dintre respondenţi fiind cei cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani (36,2%), urmaţi de cei între 26 şi 35 de ani (31,1%).
Mai puţin creduli sunt vizitatorii website-ului menţionat, care au vârste între 36 şi 50 de ani (28%). Cei mai pesimişti au fost respondenţii din grupa de vârstă 51-65 de ani (4,7%). Părerea acestora din urmă este bazată în primul rând pe lipsa de interes a guvernului pentru stimularea ofertei de locuri de muncă, apoi de criza internaţională. Conform acestui sondaj, domeniile agricultură (87,5%), Internet/new media (66%), construcţii (54%), transport/logistică (53%) sunt văzute de respondenţi ca având cele mai bune perspective de a-şi reveni în ceea ce priveşte piaţa locurilor de muncă. La polul opus se află vânzările (33%), ingineria (36%) şi domeniul administrativ (43%). Menţionez că studiul a fost realizat în perioada 19 august – 7 septembrie 2009 pe un eşantion de 1.087 de vizitatori ai website-ului www.netjobs.ro.